Marcela Campian

Toata copilaria m-am jucat “de-a doctorul” si am stiut mereu ca vreau sa fiu un medic foarte bun ce salveaza copii.

M-am nascut in Martie 1976 in Campia Turzii si la varsta de doar 6 luni viata mea a fost major amenintata de un vacin administrat gresit printr-o eroare medicala. Am supravietuit 4 dintre cei 5 copii victime ale aceleiasi erori. Tot sistemul medical ne-a salvat, printr-un alt medic, ambitios, perseverent si foarte bine pregatit.

Am crescut cu povestea acestei salvari miraculoase si in spiritul respectului fata de oamenii bine pregatiti din sistemul medical si mereu constienta ca un sistem este compus din oamenii ce-l alcatuiesc si deci functionarea lui depinde de pregatirea si responsabilizarea acestor oameni.

Toata copilaria m-am jucat “de-a doctorul” si am stiut mereu ca vreau sa fiu un medic foarte bun ce salveaza copii. Era ca o promisiune fata de salvatorul meu si fata de Divinitate. Totusi, furtuna schimbarilor din 1989 mi-a plimbat prin fata ochilor posibilitati de care pana atunci nu fusesem constienta. Dintre toate aceste posibilitati se desprindea foarte clara imaginea idealizata a unui manager de firma care este liderul angajatilor sai, care lucreaza pentru a creea oportunitati de dezvoltare, care aduce progress si buna-stare in mediul din care face parte, in comunitatea in care lucreaza. Si cumva, adolescenta si tineretea s-au aliniat acestui vis, am deschis si dezvoltat mai multe companii si am testat si cum este sa fi angajat, pe nivele si cu responsabilitati foarte diverse.

In tot acest parcurs, cele mai implinitoare momente au fost intotdeauna cele in care am lucrat cu sau in beneficiul copiilor si mai ales cele in care am avut rolul de invatator/instructor. Din timp in timp, la ceas de seara, dar tot mai rar, regaseam nostalgia visului copilariei si o umbra de regret aducea oftatul cu multe semnificatii: “e tarziu sa te mai apuci de medicina dupa 25, 30 de ani”. Si pana la urma si momentele acestea de suspin s-au estompat acoperite de tumultul vietii in increngatura romaneasca, nasterea unui copil si provocarile echilibrarii vietii de familie cu responsabilitatile de manager al unei firme.

Dar pentru ca visul copilariei era dorinta profunda a sufletului meu, Universul si-a jucat jocul si m-a readus in fata acestei alegeri. Fetita mea avea aproape 3 ani si desi aveam acces la medici foarte buni si orice tratamente ar fi fost necesare, nu reuseam sa oprim o rinita ce parea sa vina de nicaieri dar care se prelungea incapatanata timp de mai multe luni pe an, transformandu-se periodic in otite si/sau bronsite ce trebuiau tratate destul de agresiv. Asa s-a facut ca, la indemnul unui prieten de incredere, am fost cu fetita la prima ei sedinta de terapie Bowen. Sedinta s-a terminat, am urmat recomandarile terapeutei si am asteptat in fiecare zi, urmarind foarte atenti, ca ceva sa se schimbe, dar nu s-a intamplat asa. Pentru ca aveam deja programarea facuta, desi nu intelesesem mai nimic din acea prima sedinta, decat ca nu-i facuse niciun rau copilei, am mers si la a doua sedinta. Dupa aceasta nu am mai fost la fel de incordati in asteptarea rezultatului, deja eram pregatiti sa concluzionam ca nici asta nu o ajuta, pana in a 4-a zi dupa sedinta, cand am constatat cu stupoare ca nu ne amintim de cand niciunul dintre noi nu i-am sters nasul...

Pentru ca asa vine starea de bine si echilibru, fara surle si trambite, normal si atat de natural, incat nu o remarci imediat.

Din acest moment povestea curge natural, ca orice rau ce curge in albia lui fireasca. Vazand rezultatele la fetita, am ales sa imi tratez si eu problemele cu partea lombara a coloanei vertebrale, probleme ce ma puneau deseori in imposibilitatea de a merge macar cativa pasi.

Cu mintea mea de manager bine antrenat am facut imediat un calcul financiar simplu: investitia intr-un curs de tehnica Bowen merita pentru a-mi tine familia sanatoasa. Si astfel m-am inscris la primul curs, rupand cu greu 4 zile din programul deja extrem de aglomerat (si planificand in sinea mea ca in timpul cursului voi mai rezolva din problemele urgente prin telefon sau internet). Mare mi-a fost surpriza sa constat ca acest curs m-a absorbit cu totul, ca “problemele” ce apareau de rezolvat nu erau de fapt atat de urgente si puteau fi amanate si ca in ultimele 2 zile de curs am si uitat sa-mi mai verific telefonul... Dar desigur, aceasta era doar o intamplare si nu si-a relevat adevarata semnificatie decat mult mai tarziu, atunci cand dupa al doilea curs, simteam cum se schimba prioritatile in viata mea, cum biroul de manager nu ma mai atragea defel, cum vorbeam tot mai mult despre aceasta tehnica, si cum prietenii care imi permisesera sa exersez pe ei ma cautau acum ca sa ii ajut pentru ca simtisera rezultatele pe corpul lor, si mai mult, ma rugau sa lucrez cu prieteni de-ai lor ce aveau si ei probleme de sanatate. Dupa acest moment povestea se comprima, am inceput sa petrec tot mai mult timp in sala de curs, pe masura ce avansam in formare reparticipam in paralel la toate cursurile cu modulele pe care le parcursesem deja, recapituland informatiile, mereu descopeream ceva ce imi scapase, un detaliu pe care il puteam face mai bine. Destul de repede am inceput sa traduc pentru profesorul Andrew Zoppos, si timp de 6 ani am tradus foarte multe dintre cursurile ce s-au tinut la Cluj si Timisoara.

Andrew Zoppos si Carmen Zoppou m-au ghidat in tot acest parcurs, ajutandu-ma sa inteleg, sa invat, sa exersez, sa ma dezvolt si sa “cresc” in practicarea tehnicii Bowen. Ei au devenit a doua mea familie, prieteni de nadejde, fiind in acelasi timp profesori severi si sustinatorii mei permanenti.

Astfel, in 2011 am renuntat la jobul de manager, am iesit din propria mea firma si am deschis primul cabinet de Bowen impreuna cu alti 2 colegi de grupa. In 2012 m-am mutat intr-un alt cabinet, mai mare, deoarece nu mai reuseam sa acopar toate solicitarile pe care le primeam pentru sedinte de terapie Bowen. In paralel, oricand era profesorul in Cluj eram permanent in sala de curs, traducand sau pur si simplu asistand la cursuri, observand predarea.

In 2013 am preluat responsabilitatea de organizator al cursurilor in Centrul de Formare Bowen din Cluj si tot de atunci am avut si responsabilitatea de a superviza zile de practica pentru cursantii ce erau in formare. Am lucrat astfel cu peste 1000 de cursanti atat in Cluj cat si in Timisoara, iar pentru o perioada mai scurta si in Iasi.

In tot acest timp nu am intrerupt activitatea mea la cabinet, unde am castigat o vasta experienta practica, lucrand cu peste 5000 de pacienti adulti si copii si peste 2000 de bebelusi sub 6 luni. Dintre acestia, cel mai drag mi-a fost mereu sa lucrez cu cuplurile ce erau declarate medical “cu infertilitate” ajutand prin tehnica Bowen la conceperea si nasterea a peste 40 de copii; la fel de multa bucurie simt lucrand cu femei insarcinate si proaspete mamici ce se confrunta cu probleme specifice si desigur, cu toti acei bebelusi care dupa doar o sedinta de terapie Bowen nu mai plang de dureri de burtica si au zile si nopti linistite si fericite.

Tot acest parcurs a dus la inscrierea in programul de formare a instructorilor Bowtech in Cadrul Academiei de Terapie Bowen din Australia, continuarea asistentei atat la cursurile profesorului Andrew Zoppos cat si la ale profesoarei Carmen Zoppou, lucrul cu cursantii in cadrul zilelor de practica si sustinerea lor in lucrul cu pacientii prin mentorat si supervizare cu privire la cazurile cu care lucreaza.

Tehnica Bowen mi-a schimbat viata! A adus sanatate in familia mea, echilibru in viata mea privata, satisfactii incredibile prin cazurile cu care lucrez in cabinet si implinirea sufleteasca de a putea sa raspund visului copilariei mele si promisiunii mele profunde de a da inapoi ceea ce am primit, sanatate pentru copii si bebelusi.  Sunt profund recunoscatoare profesorilor mei care m-au ghidat pe parcursul acestui proces si continua sa o faca, le multumesc tuturor celor ce au avut incredere in mine ca terapeut si in mod special tuturor parintilor ce au avut increderea de a-si lasa comorile lor cele mai de pret in mainile mele pentru a fi intermediarul alinarii lor si starii de bine.

Continuam, cu bucurie!